Putem discuta despre ridicarea restricțiilor în România, dar nu în acest moment, declară șeful DSU, Raed Arafat. „Riscul ar fi mult prea mare și nu cred că cineva își asumă un astfel de impact”, îl completează Valeriu Gheorghiță.
Întrebat, joi, dacă se poate vorbi despre ridicarea restricțiilor în România, Arafat a răspuns: „putem vorbi, dar nu în acest moment”.
„Acum rămânem foarte precauți. Încă nu credem că am ajuns la vârf ca să vedem impactul. Țările care au trecut la relaxare au avut deja vârful care a însemnat sute de mii de cazuri, acum au început să scadă”, spune Arafat.
Astfel, nu se pune problema ridicării restricțiilor, care oricum în România sunt mult mai permisive decât în alte țări, adaugă șeful DSU.
Medicul Valeriu Gheorghiță a intervenit la întrebarea legată de o eventuală ridicare a restricțiilor după creșterea ratei de vaccinare.
„Probabil că vă referiți la Marea Britanie. Marea Britanie are la populația vaccinată peste 90%, are doza booster făcută la peste 60% din populație, așa încât COVID a devenit în Marea Britanie o infecție virală ușoară, fără impact la nivelul sănătății individuale și colective. Fiecare țară adoptă măsurile care se potrivesc situației. Nu cred că este situația României. Riscul ar fi mult prea mare și nu cred că cineva își asumă un astfel de impact”, a spus Gheorghiță.